Când vine vorba de momente drăguțe,imediat le este luat locul de către cele mai neplăcute și patetice întâmplări… Aș vrea să pot opri timpul în loc pentru câteva secunde și să mă încarc cu optimism măcar pentru o perioadă. Dar cum am mai zis, e stupid să cred că aș putea deveni optimista, când eu sunt doar o pesimistă nativă, adică o optimistă realistă; nu cred că era nevoie să mă repet, însă am simțit nevoie să fac asta.
Mă simt poate debusolată… oarecum singură, pentru că sunt momente în care chiar dacă am pe toată lumea alături, tot singură mă simt…
Nu știu exact ce înseamnă singurătatea și mi’e frică numai de noțiunea din dicționar… sunt unele cuvinte pe care aș vrea să le fac să dispară, numai din disperarea de a nu se mai regăsi în realitate; cum ar mai putea exista ceva,  dacă nu ar avea un nume…? Dar nu întotdeauna(sau poate niciodată) poți să-ți îndeplinești dorințele. Sau poate, unii, suntem prea puțin capabili să credem cu toată ființa în acel lucru, pentru a putea fi rezolvată astfel, jumătate din problema care ne apasă… sau pe care ne-o dorim rezolvată… Știu, poate aberez și poate nu oricine se regăsește în spusele mele, tocmai pentru că acea persoană are puterea sau naturalețea să facă ce nu pot eu: să nu lase niciun gol neumplut; nicio îndoială nu lasă să-i apară în suflet… Nu știu exact ce m-a împins să scriu un astfel de articol; poate dorința de mai bine, disperarea de regăsire de sine… nu știu sunt toate și niciuna; sunt toate noțiunile opuse, în continuă luptă de dominare a sufletului meu, iar eu nu pot să fac nimic, decât să fiu părtașă la ceva ce nu-mi doresc și nu pot controla… sau poate doar o incapacitate, a mea, de a mă descoperi cu adevărat.
Sunt multe lucruri despre mine care nici măcar eu nu le-am descoperit și parcă mă simt uneori incompletă sau simt veșnic că-mi lipsește ceva. Nu pot face nimic, decât să sper că în căutarea mea continuă de găsire a unui lucru a cărui existență nu i-o cunosc, a cărui nume îmi este străin, dar care aș știi din momentul în care l-am găsit că era  ce-mi lipsea, poate atunci aș putea să mă consider cu adevărat cu suflet deștept… pentru că și sufletul are inteligență nativă, căruia nu-i trebuie nimic altceva decât atenție oferită de posesorul lui și multă răbdare.

Believe. Feel… Dream… 
ThE saMe oLd mE