Si stiu, multe nu se vad, dar se simt. Si poate ca simtind e mai mult decat daca am vedea un lucru concret, cu o forma materiala. Cateodata relativitatea lucrurilor este mai captivanta si mai frumoasa decat lumea materiala.

Cand zic “relativitate”, ma gandesc la “abstract”; si cand ma gandesc la “abstract”, ma gandesc imediat la sentimente, de orice fel, de la ura, la dragoste, de la sinceritate la minciuna, de la realitate, la spatiul oniric si, de ce nu, de la frustrare, la satisfactie.

Nimeni nu a stiut si nu stie sa explice sentimentele; ce s-au mai zbatut filosofii, dar vremea in care au trait le interzicea ganditul dincolo de elementar, iar dupa, cand a aparut “libertatea”, a aparut televizorul, deci, de ce sa mai gandim(?)

Definitiile sunt rigide si improprii. S-au facut studii stiintifice, incercand sa gradeze diferite sentimente, insa cum ai putea face asta(?) e atat de deplasat sa iei sentimentele separat de fiinta; le dezumanizezi.

Sentimentele nu se masoara in masini, vile si bani. Sentimentele se traiesc, fiecare avand farmecul lui. Orice sentiment este greu pentru trecut, dar atat de imbatator pentru prezent!

Ura… cred ca e cel mai intens sentiment; mai intens decat iubirea de sute de ori. Pentru ca ura o cunoaste numai cel care a iubit intens, candva. Ura este sora vitrega a iubirii; ia toate amintirile ei dureroase si le alimenteaza cu rautate; este diabolica, te satisface complet si’ti pateaza sufletul. Ura e mai mult un orgoliu ranit al iubirii, insa cred ca este o alta fata a iubirii; pentru ca, deseori, gasim in ea o forma dubioasa de iubire.

Povestea aparitiei lor e simpla… gelozia a intalnit intelegerea si, astfel, a aparut iubirea; insa cum opusurile se atrag, insa, nu rezista, gelozia a intalnit posesivitatea, rezultand ura.

Iubirea este o personalitate complexa, fiind loiala, pura, recunoscatoare, dar prea naiva. Ura, indiferent cat de ciudat ar fi, iubeste iubirea, in felul ei, pentru ca ea vede naivitatea sa si nu accepta ca nimeni sa o batjocoreasca. Ura e ancorata in realitate, insa iubirea e prea visatoare, ca sa poata vedea adevarul.

Ura e parsiva; iti lasa impresia ca nu-ti mai pasa de acel cineva la care tineai odata, insa te lasa complet descoperit intr-o intalnire fata in fata cu acea persoana, simtindu-te dezorientat ca un copil, care nu stie daca sa fuga sau sa stea, in fata unui pericol.

E foarte greu sa gandesti rational cand iubesti sau urasti, pentru ca sunt sentimente detasate complet de creier, poate tin, oarecum, de subconconstient, insa ii sunt egale, nu subalterne.

Este greu si poate ilogic ca incerc sa deslusesc ceva asa ambiguu.

feel. smile. believe

tHe SamE oLd mE®