Paradoxul unui zambet


Dincolo de un zambet pe care fiecare il poarta,  pentru ca asa e frumos sa te comporti in societate, fals, dar si pentru ca e un scut foarte bun impotriva celor foarte curiosi, exista o stare de spirit, care daca ar putea fi vazuta, probabil ne-ar demoraliza sau, in orice caz, ar uimi pe cei din jurul nostru, negativ, cel mai probabil.  Zambeste frumos, oricum nu e ca si cum ar pasa cuiva de tine ca simti ca ti se rupe sufletul in bucatele mici, ca simti ura sau fericire. Zambetul este un scut.  Si atat.Zambetul din pozele facute din obligatie. Pentru amintiri. Cat le-am urat si inca le urasc. Incepand cu zambitul „frumos la camera”,mic fiind, ca sa ai poze frumoase cu ai tai si cand cresti sa le ai ca amintire,  cand poate cu cinci minute inainte sa fie facuta poza primisei o dojana aspra si numai de asta nu iti ardea tie atunci, zambesti frumos pentru albumul de sfarsit de scoala generala/liceu si la final te intrebi daca aia chiar e fata ta sau si-au batut joc fotografii de tine cand ti-au zis sa zambesti asa cum li se pare lor artistic. Zambesti dupa cearta de acasa, cu iubitul sau cu vecina care si-a scuturat covorul pe geam cand aveai geamurile deschise si abia facusei curatenie in camera. Zambesti pentru ca nu vrei sa dai satisfactie acelui cineva sa te vada intr-o altfel de stare decat una  falsa de fericire acuta.
In final noi de ce ne comportam fals? De ce vrem sa fim cum cere societatea si nu putem fi asa cum ne simtim? Pentru ca ne e teama sa ne exprimam sentimentele. Spatiul nostru de confort nu trebuie invadat si automat ca nimeni nu vine sa te intrebe daca te simti bine, cand te vede zambind. Pentru ca nu vrem insistente si intrebari care sa ne puna in situatia sa spunem ce simtim. Ochii ne plang si buzele sunt fericite. Si uite asa, din oameni, devenim roboti. Pentru ca ne setam pe modul „zambeste” si restul e poveste.
Zambeste, „clientul are tot timpul dreptate” si in gand nu ai decat cele mai inventive moduri de a-l bate si da afara din magazin, cele mai subtile replici prin care ii transmiti ca e un idiot notoriu, incheiand, apoteotic cu trimiterea lui in origine samd.
Paradoxul unui zambet? Este tocmai acest lucru: definitia din dictionar este total opusa fata de motivele pentru care il afisam. De cele mai multe ori.
Zambetul afisat pentru ca e fericirea autentica aceea pe care o simtim este atat de rar, incat sunt sigura ca ni le putem aduce aminte acele momente. Restul momentelor in care zambesti sunt doar povesti. Stii cand a fost un moment de fericire autentica si zambetul a fost din inima? Cand aproape iti aduci aminte exact ziua si secunda in care s-a intamplat acel lucru extraordinar. Pentru restul zambetelor, o sa iti aduci aminte mai degraba motivul negativ pentru care ai fost nevoit sa il afisezi. Am dreptate ori ba? Cand vezi o poza in care zambesti fortat nu iti aduci aminte motivul pentru care ai facut asta si nu ai simtit ce ai afisat?
Zambeste, insa fa-o cand simti. Cel putin cu persoanele care te cunosc cu adevarat.  Sau din amabilitate cand primesti produsele cumparate de la vanzatoare. Asta nu costa si nici nu inseamna ca esti altfel decat politicos. Insa, in rest fa-o din inima, cand simti. Un zambet sincer e frumos si exprima mult mai multe decat unul care poate fi considerat oricum altcumva decat cum ii este „menirea”.
Eu inchei aici. Insa am si o curiozitate. Voi cand ati avut,  cel mai apropiat de prezent,  moment de fericire autentica in care zambetul v-a facut sa simtit ca vi s-a blocat fata si nu o mai puteti aduce la starea ei ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s