Fericire…sau nu…

Fericirea…poate cel mai divin sentiment…dupa iubire;dar iubirea insemna dublu,fericirea poate fi personala,provocata de alti oameni.

Cuvintele simple trag cu sine cele mai complexe explicate,niciodata suficiente sa termine tot ce gandesti.

Fericirea e sentimentul ce te inalta la cer si te susitne sa zbori;e sentimentul ce lupta cu tristetea,atunci cand incerca sa iti taie aripile si esti in culmea calatoriei vietii.

Fericirea poate fi produsa de cele mai simple situatii,de cele mai suave si inocente zambete…de absolut tot ce te inconjoara.Iubirea e sentimentul simtit strict de doi,iar fericirea o primesti si o daruiesti,la randu-ti.

Iubirea si fericirea sunt similare,dar diferite;mai degraba complementare.Ce le leaga si face sa aiba un punct comun e faptul ca ambele sunt sentimente divine.

Ce le face unice e faptul ca nu le poti cumpara…poti sa iti constuiesti un Univers Superficial,fara valoare,fara suflet…Fericirea fara suflet suna a gol si paguba,iar in momentul in care te desparti de acel Univers,descoperi ca nu stii sa te bucuri.

Dragostea intr-o cutie o poti avea,insa nu serios.Noi suntem cutii cu suflet si inima,in schimb calculatorul nu e altceva decat o cutie,care fara motorasul ce-l alimenteaza,te lasa-n aer cu dragostea si fericirea virtuala.

Prea multe birouri,prea incarcat programul cu probleme…iar seara,dupa o zi grea de munca,ajung toti acasa,in fata televizorului,unde stirile de la ora cinci se repeta,descoperi ca vecinu’,tipul de opt ani s-a sinucis din dragoste si multe alte tragedii ce te incarca si mai rau negativ…Pe urma,inca o zi,inca o dimineata in care nimeni nu zambeste,cainii vagabonzi te musca,iar soferul de autobuz iti inchide usile in fata.

Daca as putea face fiecare om ce trece pe langa mine sa zambeasca,ar zambi si el,iar el se va intalni cu altii,care vor zambii la randul lor si asa ar fi lumea un pic mai animata…nu s-ar mai vorbi de „gripa porcului”,ci de o „Epidemie de Zambete Nationala”.Sa fim „eroii” zambetului si sa-l salvam noi,daca ceilalti nu fac asta.

Zambiti.Fiti creativi.Bucurati-va.nu costa nimic:)

Intrebari…constatari…etc

Am observat ceva si sunt iritata din cauza asta…adica,descumpanita, dezamagita…nici nu stiu cum sa iau toate sentimentele ales.Am intrebari…multe,poate prea multe si nu stiu cine ar putea sa-mi raspunda la toate sau macar la o parte din ele si sa imi si convina raspunsul.Multe constatari,pe care probabil fiecare le observa,dar nu vor sa insiste prea mult pe ele.

De ce atunci cand toate lucrurile merg bine,merg pentru putin timp si se termina repede si toate in acelasi timp?

Stiu ca lucrurile bune dureaza putin;un moment de bucurie valoreaza cat un diamant,la fel cum cel mai frumos fluture traieste o zi,lasand in urma sa ,un alt fluture.Toata viata lui e concentrata intr-o zi,dar nu se plange,ci profita din plin de ea.Invata sa zboare,se joaca,se indragosteste,iubeste si,lasa in urma sa,cea mai de pret mostenire,lumii:un alt fluture,care sa traiasca intr-o alta zi,pentru a bucura alte priviri.La ei,viata e un simplu moment de bucurie-nu suferinte,nu dezamagiri,nu lacrimi.Platesc scump,traind doar o zi,dar o traiesc cu adevarat si cantareste asta cat o viata de om,numai in momentele lui de bucurie.Flutirii se bucura de moment,nu si de viitor…Asta nu pot oamenii sa faca:sa traiasca in prezent,ci incontinuu in viitor si planuri-practic,nu reusesc niciodata sa se bucure de un lucru ce se intampla in prezent,pentru ca viitorul e intotdeauna „maine”.

O lume in care muncesti sa ajungi cineva,dar de care nu te poti bucura-totul se poate darama intr-o secunda,iar aprecierile vin numai dupa disparitia fizica a celui care a „facut ceva memorabil”-si atunci,cine e mai avantajat-fluturele,care s-a bucurat tot timpul sau omul,care nu a putut trai decat in viitor si niciodata in prezent?

Waiting for changes

Ce vreme!Cata inexpresivitate!Oriunde te uiti nu ai sa gasesti nicio fata zambitoare;doar fete incruntate,triste…ochii care privesc in gol si sunt departe de realitate,cufundati in probleme care mai de care…zambete triste…

Mi se pare sinistru sa nu zambesti…Si,cu toate astea,multi au uitat ce e zambetul…doar zambete triste…zambete chinuite de probleme sau…zambete fortate,ce camufleaza ganduri triste…In rest,SRR(Sindromul Ranjitului  Rautacios) sau,altfel numit,”ce bine-mi pare ca ai luat teapa” ,stil tipic romanesc si nu numai;il gasesti peste tot,dar nicaieri,ca la noi.Dar cel numit pur-si-simplu „zambet” sau „suras” nu-l mai gasesti…il cauti cu privirea,dar nu reusesti nicaieri sa-l vezi…sau cel putin,eu nu am reusit.

N-am ajuns la o concluzie concreta,insa din tot ce am vazut,am tras concluzia ca daca zambesti,se uita la tine toata lumea la tine ca la o ciudatenie a naturii.

Eu Nu pot sa Nu zambesc…Fie ca ascult muzica si versurile imi plac foarte mult,fie ca primesc un mesaj dragut,e imposibil sa nu zambesc…

Astept clipa in care voi regasi acest suras dat in Urmarire Generala,iar cand voi reusi,inseamna ca incepe ceva sa se schimbe.

Zambiti.Fiti creativi.

 

 

Pareri…Sperante…etc

Mizerabil oras…si la propriu si la figurat(asta nu ca ar fi ceva nou) Blocuri gri,posace,ce au  in continuare aerul perioadei comuniste…si,ca si compensatie,pe atat de pestriti sunt oamenii,mai ales la comportament…Cu cat de indepartezi mai mult de „Civilizatia Centrului”,cu atat mai mult ma simt mai aproape de „preistoric”-nu acela din punct de vedere al tehnologiei-Doamne,fereste!Deseori au tehnologii mai scumpe decat oamenii de clasa medie;dar de,mandria si prostia sunt complemantare…si,cu toate ca se falesc cu asemenea  tehnologii,la fel de mult se falesc si cu transpiratia de la subrat si nespalatul de zile.Sunt de ajuns doi-trei,sa te incante cu acest suav miros si sa te faca sa te gandesti de doua ori daca nasul ti-e acolo unde ti l-a dat Dumnezeu.

„Hey,papusa!”

…Iti vine sa nu mai iesi din casa,cand te imbraci mai „special”,pentru ca muncitoru’ de pe santierul bisericii de la coltul blocului te fluiera,iar de spus,nu-i poti spune nimic de dulce,doar e Dumnezeu de fata.

Traim intr-o tara democratica si,cica,educata….cred ca ne intelegem prost drepturile.Dreptul la libertate verbala nu inseamna ca poti vorbi de „scule” in toate propozitiile,fara exceptie…trist…e de ajuns sa devina un cuvant „marfa”,ca toata lumea ajunge sa-l foloseasca,parca ar vrea sa fie sigur ca-l invata si sa se vada ca,dom’ne,stie!Cu tot anturajul asta(toti concetatenii),nu trebuie sa iei nimic prea in serios sau prea personal,altfel vei ajunge sa nu mai vrei sa iesi din casa si sa incepi sa-ti pui intrebari,daca nu cumva tu esti problema;sau cu probleme.

Un alt lucru pe care l-am observat e ca daca accepti anumite „greseli” esti luat drept fraier.Deci,trebuie sa ne conservam de nesimtirea globala,altfel se va alege prafu’ de psihicul nostru sau am ajunge la Spitalu 9,sectia agitati.

Din nou spun;poate sunt prea dura,dar macar atat libertate de vorbire am si eu!(nu ca as schimba ceva imediat,dar macar am incerca -celor care ne pasa,sa incepem sa schimbam ceva…incepand cu noi.)

A venit Mosu’?

La multi ani!

Uf,inca un an e pe sfarsite…Inca un motiv de bucurie!Sarbatori,zile libere…reintoarcere la copilarie…colinde si…multe,multe cadouri…cel mai important:poti petrece mult timp cu familia,mult mai mult decat in tot restul anului.

Reintoarcere la copilarie…

Mosu’!…Cine nu iubeste pe Mosu’?Incepem cu Mos Nicolae,Mosul care nu a vrut niciodata sa se arate,insa a fost foarte atent cu toti copiii…Legenda spune ca Mos Nicolae ar fi ajutat trei surori sarace,care ar fi trebuit fi „vandute” de tatal lor,pentru a putea trai si acesta.Mos Nicolae a adus fetei celei mari o punga cu galbeni,iar imediat aceasta s-a maritat.Asa a facut si in urmatorii doi ani,cand le-a adus fetei mijlocii si apoi celei mici,cate o punga de galbeni,reusind astfel sa se aseze si ele la casele lor.

Ghetute lustruite,zambete si nerabdare,pentru venirea diminetii de sase decembrie…adultii se intorc si ei,macar pentru un moment,la copilarie…moment in care si cei mari si cei mici uita de probleme,serviciu,scoala….toti reusim macar pentru un moment sa vedem viata,prin ochii copilariei…Nu va pierdeti copilaria…mie inca mai imi place sa cred in Mosu’…si Mos Nicolae- imi pregatesc incaltamintea,iar Mos Craciun imi place sa nu stiu ce imi aduce…copilarii,stiu,dar asta imi insenineaza viata,ma face sa traiesc cu suflet de copil…sa nu mai vad totul atat de gri…atat de posac.

Bucurat-va.Credeti.Fiti creativi.

Dincolo de aparente

 

 

 

                                                                                                                                                             Sunt lucruri care nu se pot explica,ganduri care nu se pot exprima…Blogul e o escapada din real,o raza de speranta ca lumea se va indrepta spre mai bine;este acea luminita a gandurilor exprimate coerent si liber.O simpla relaxare a mintii,dupa zile grele de munca si invatat.

M-am saturat de fetele astea;mastile tuturor sufletelor astora,majoritatea ratacite in pustietatea Orasului Care Nu Doarme Niciodata.

Dincolo de hi5,dincolo de facebook si toate superficialitatile cotidiene continue,exista,in spatele acestor „forme de viata” si creatorii acestor mituri.Creatori ce nu prea mai au zambet pe buze,bucurii,ci numai Pc-ul si lumea virtuala,din pacate.

Am vaga impresie,ca daca n-ar exista pretextul serviciului sau scolii,majoritate am ramane in casa,fara a cauta sa mai socializam.Poate gresesc…poate nu.Nimic nu e cert si nimic nu poate fi catalogat ca „adevar universal” sau „greseala totala”.Totul traieste sub o aura de incertitudine.

E ciudat…ajungi sa fumezi.Gasesti o placere in asta…un mod de    a-ti pierde timpul….un stil de viata…Stiu,majoritatea cu care am vorbit mi-au spus sub diferite forme,practic acelasi lucru:”eh,asta e.O viata am;nu mor eu de la tigari-ca ma imbatraneste mai repede sau imi reduce viata,nu contest,dar de murit pot muri si dintr-un accident stupid,spalandu-ma pe dinti si inecandu-ma cu apa.Bunica a trait pana la 90 de ani,fumand non stop.Eu de ce sa nu fac la fel?Si asa,n-am ce pierde.”Dar,se ajunge ai departe de atat,doar vorba aia:”Nu calcati iarba;fumati-o!” si,combinata cu gustul dulce-otravitor al bauturilor tari,incepi incet-incet sa faci din asta un stil de viata.Azi asa,maine tot asa…ajunge o rutina,din care nu mai intelegi viata;o vezi intr-o completa ceata si nu te mai complici sa o intelegi.

Ajungi la „Magazinul de Vise” si-ti cumperi doua-trei…pentru ca ale tale au disparut,fara urma…imaginatia te-a lasat balta si,cum sufletul trebuie hranit cu vise…trebuie sa faci asta.

Incepi din joaca,stiu…sau uneori din cauza grijilor si problemelor care te apasa…sau pentru ca „tovarasul” tau are marfa si iti da pe degeaba…”Hai sa iti dau eu ceva ce te face sa te simti ca plutesti.Lasa banii;pentru tine e grais.Imi dai tu data viitoare.”…Din detinatorul puterii jocului tau,ajungi jucator sau mai corect spus,un simplu pion pe tabla de sah,pe care comandantul vietii tale te muta dupa cum ii trebuie,ca sa ii mearga afacerile in continuare…sau,mai dur spus,incepi sa faci parte din masa de sclavi,incepand cu prima data cand nu-i poti plati si ii ramai dator.

Suna dur…sau prea tras de par…dar asta e una din realitatile vietii asteia…Am inceput special cu o asemenea tema…sa va dea de gandit,atunci cand ziceti ca nu va mai pasa de viata,ca oricum trece si nu intelegem in totalitate care a fost marea afacere cu ea.Ganditi-va…meditati…o fac,pentru ca am vazut asta „cu ochii mei” si stiu ca se intampla din ce in ce mai des.