dezamagiri…si nu prea

Nu conteaza cat de jos esti; conteaza sa te ridici cat mai mult; iar cand esti sus, sa te mentii acolo, nu prin mamica si taticu’, ci prin propriile forte.

Nu conteaza ca ai inceput de la zero; conteaza sa ai un inceput in ceva.

Cand cazi, sa ai pe cineva care sa fie acolo sa te ajute sa te ridici si scuturi de praf.

In final, numai dupa ce ai facut ceva, poti spune ca ai luptat. Daca stai cu mainile-n san, asteptand o minune, nu se va intampla.

Chit ca pierzi, ai luptat. Pentru ca sa existe invingatori, trebuie sa existe si invinsi, in final, care si ei sunt niste invingatori, intr-un fel.

Faptul ca ai luptat, este o dovada pentru tine ca trebuie sa muncesti mai mult pentru data viitoare.

De la oamenii care vad intotdeauna „partea plina a paharului”, nu trebuie sa invatam decat ca o dezamagire trebuie privita ca o incercare, un motiv pentru a persevera in ce vrem sa obtinem, iar castigul ca pe o lupta continua de a ne mentine.

In viata nu intotdeauna castigi, dar nici nu pierzi intotdeauna; important e sa stii cum sa faci asta. Asta e cel mai important.

Prietenie (sau ce te macina)

Mai gasim acei oameni special, pentru simplu fapt ca sunt prietenii tai?

Tovarasie, amicitie, prietenie- sinonime si nu prea. Aparent, exprima acelasi lucru, dar au „greutate” diferita: amicitia o atribui unei realtii cu un om pe care abia incepi sa-l cunosti, tovarasia e ceva ce implica ceva mai mult, poate si ceva „mai ascuns” de ochii curiosilor, iar prietenia e „suprema”.

Nu e nevoie de o suta de amici,ci de un prieten pe care sa-l suni sa-i povestesti tot, fara sa te critice cu altii, ci cu tine, pe tine si sa iti fie  pur si simplu alaturi; neconditionat, dezinteresat. Acea persoana pe care sa o suna sa-i spui „noapte buna” sau „buna dimineata” pur si simplu pentu ca asa simti.

E acea persoana care te asculta, nu aude, aceea persoana pe care o suni la ora 2 dimineata, sa plangi de despartirea de prieten/a, sa o suni pentru ca   n-ai somn pentru ca ai emotii pentru interviul din ziua urmatoare; practic sa o poti „streasa”,  fara s-o deranjezi.

Cum sunt versurile: ” nu stie doar melodia sufletului tau, ci iti aduce aminte versurile si iti continua cantecul, atunci cand esti ratacit si le-ai uitat.”

Prietenia e un dar divin, cea mai profunda forma a socializarii; e veriga de baza a vietii, unul din uleiurile ce tin in stare de functionare sufletul. Pretuirea ei e rasplata.

Apreciati orice inceput de amicitie; se poate transforma in cea mai frumoasa prietenie.Acceptati prietenia sincera, cea in care sunteti si criticati si apreciati doar cand trebuie.

E de castigat in viata sociala a sufletului; ar fi o noua caramida pentru zidul prieteniei.

Multumesc persoanelor care mi-au fost intotdeauna alaturi; este un articol special scris pentru ei.

enjoy life.smile.believe.be creative

suflet

Nu stiu cat mai stau sa analizeze lucrurile marunte (sau ce par marunte, desi unele nu sunt)…Acum…mi-a trecut prin cap sa vorbesc despre suflet, pentru ca ma gandeam ca niciodata nu mi-am putut explica cum functioneaza.

Ca definitie stiintifica, „sufletul” e definit ca fiind format din „totalitatea proceselor active, intelectuale si volitionale ale omului”.

Cam sumar… sau pur si simplu o definitie stiintifica.

Sa definesti sentimentele sau sufletul e ca si cum ai mecaniza toate aceste lucruri.

Practic, fiecare om e un suflet, afisat prin corp, cutia exterioara, ce ne concretizeaza si diferentiaza pe fiecare-n parte.

Sufletul e singurul „lucru” nemuritor, de pe Pamant. El e cel care, alaturi de creier si intr-o stransa legatura cu acesta, ne conduc viata… el vede fiecare sentiment  si situatie in mod subiectiv, iar creierul e partea rationala, ce vede obiectiv aceleasi situatii pe care le simte si sufletul.

Si, niciodata, creierul si sufletul nu gandesc la fel; asa ajungem incurcati si confuzi.

Cel mai simplu exeplu (paradoxal, cel mai complex) e iubirea.Rareori se intampla ca sufletul si creierul sa gandeasca si sa simta la fel, in aceeasi armonie, iar factorii exteriori sunt cei care ne incurca si mai mult, decat sa ne ajute( parerile prietenilor, familiei).

In problemele de acest gen, intervenine si subcontientul, judecatorul creierului si sufletului, ce pune in balanta si da sentinte, in confruntarile dintre „obiectiv” si „subiectiv”, dand cele mai bune si clare „sentinte”; dar serios, de ce tinem cont, in final, chit ca ne dam seama ca nu e bine? nu tot de suflet? Castigam sau pierdem. In final sufletul e cel care se bucura sau plange, din hotararea finala.

Sufletul. sufletul e un paradox; e cel mai sigur asta. E foarte puternic; rezista dupa moartea fizica a individului, dar poate muri in timpul vietii fizice a acestuia, daca nu-l mentii pe o „linie de mijloc” dintre fericire si tristete , in momentele grele si sa nu se lase „doborat”, numai pentru ca individul e prea lenes sau slab sa lupte.

Cea mai clara idee e ca daca sufletul moare, degeaba mai traieste creierul.

E clar, sufletul nu va putea fii niciodata explicat sau inteles, pentru ca nu e niciun standard de „explorare” a lui.E personalizat de fiecare individ…

Insasi viata e un paradox…macar incerc sa trec dincolo de ceata ce incearca sa ma opreasca sa il analizez.

O viata plina, colorata, poate e cel mai frumos cadou pentru suflet.

So, believe. be creative. smile and do whatever you feel.

Maroon5-Secret

everyone has a secret…that’s for sure.important is who knows it;)

M.S.D

M-am hotarat sa „deschid” o noua cateogorie, dedicata muzicii…:”muzica, stil,dichis” sau,simplu spus:M.S.D

Acum incep postarile cu muzica si diverse filmulete:D sper sa nu fie tocmai rau si sa va placa propunerile.Astept si de la voi altele…a,toate melodiile au versurile „la pachet” 😀 Sa le scriu dupa inseamna ca ar ocupa foarte mult:D

Be creative.Enjoy etc

Am terminat „Trebuie sa vorbim despre Kevin” Total neastpetat finalul….m-a impresionat…acum citesc „Pe aripile vantului”…deja prima parte din primul volum 1 am terminat…e superba cartea!O recomand pentru toti cei carora le place si un pic de „romance”..ecranizarea este geniala si pentru momentul „a„azi”

No title…just thoughts…

Nu sunt credincioasa credinciaselor, nu merg în fiecare zi la Biserică, dar o data pe săptămână sau când simt nevoia, merg.

Totuşi, în ultimul timp am avut nevie de El şi am avut un moment eu-cu-mine…

În ziua de azi, în continua mişcare a lumii, cine mai are timp şi de sufletul său?Începi din ce în ce mai mult să ai timpul ocupat de probleme şi nu ştiu câţi îşi mai aduc aminte că „Cineva acolo Sus îi iubeste.”

Începând cu prima poruncă, mulţi tineri au deja altfel de Dumnezei: personaje din jocuri, calculatorul…

Duminica…cine mai merge duminica la Biserică?(sau mă rog, orice altă zi, dar asta în mod special)Ştiţi voi, locul acela sfânt etc…

„A,mama e proastă…Tata, pha, nu-l pot suferi.”…majoritatea poate spunem astfel de afirmaţii, la nervi, dar toţi uităm că pentru noi se „sacrifică”…Fără să vrem neapărat, ca impuls de moment, îi necăjim prin aceste cuvinte mai rău decât orice, călcându-le în picioare toată munca şi sacrificiile, vizibile sau nu.

Ucizi prin cuvinte…dar când acest lucru e pus în practică?Un băiat şi-a omorât mama, pentru că i-a tăiat firul de Internet şi nu a mai putut juca CS…

Zici: „A, desfrânatul; nu fac eu aşa ceva” şi cu prima ocazie, faci asta.

Bârfă!Multă bârfă!Chit că ştii adevărata variantă, tinzi să o deformezi, să-i adaugi amănunte „piperate”, false, pentru a părea că ştii chiar tot despre ce se vorbeşte…practic şi ceva infim devine o catastrofă.

„Am văzut cel mai tare telefon la prietena mea! Îl vreau! Ea de ce sa-l aibă şi eu nu?” Şi tot săracii părinţi sunt cei care ne îndeplinesc mofturile…pe urmă, tot ei sunt cei neapreciaţi…

Nu e un articol de mustrări, ci unul de constatări… pentru că şi eu fac greşeli…şi vreau să încep să nu mai fac asta des.

Îţi trebuie doar un strop de iubire, unul de credinţă, unul de respect, unul de speranţă, toate formând lacul vieţii…aşa vei trece mai uşor prin viaţă…

Believe…be creative.

Clap you hands!

Am avut parte de incă un motiv să nu fiu mândră că trăiesc în ţara asta… Nu că aş fi avut vreunul, pana acum; dar…

Ca să nu ţină prea mult introducerea, încep prin a povesti.

Joi, ca în oricare altă zi normala, eram in autobuz, îndreptandu-mă spre casă.La Romană, două tipe au urcat în acelaşi autobuz cu mine (20-21 ani)Era liber autobuzul.M-am aşezat pe un scaun, mi-am pus muzică si am început să citesc.Nu după mult timp, am descoperit că muzica din căşti era insuficientă pentru a acoperi decibelii râsetelor lor stridente. Vorbeau tare, despre câţi bani au cheltuit ele de revelion, unde l-au petrecut şi ce cadouri scumpe au primit. Cinci persoane eram in afară de ele două, dintre care si oameni mai în vârstă, cu toţii vizibil deranjaţi, dar niciunul n-a luat atitudine să le atragă atenţia măcar… La Răzoare ( Thank’s God!), a coborât una din ele.

În scurt timp, ca să nu rămân cu senzaţia că a trecut totul, a urcat în autobuz o doamnă în vârsta, cu doi nepoţi,de varste apropiate.Acum, ţine-te bine! Deşi unul era la grădiniţă şi unul în clasa întâi ( aflat din discuţiile ulterioare ale respectivei bunici), amândoi erau parcă băgaţi în priză la 220.Săraca femeie. De ruşine, a coborât la urmatoarea staţie, aşteptând următorul autobuz… câtă gălăgie au făcut in decurs de o staţie copilaşii ăia doi…Doamne…tare lungă a fost staţia aia…taman la Academiei şi mai era şi foarte aglomerat.

Totul s-a concentrat într-o singură călătorie, într-o zi în care mă durea îngrozitor capul şi nu vroiam decât să ajung acasă…

Acum, intervine iar ideea de „respect”… Îl mai are cineva, faţă de cinva? Ma refer la oameni tineri, la copii… Ceea ce e şi mai grav… Nu e prima oară când merg într-un autobuz în care minim două persoane să vorbească tare, în care sa fie un miros de levănţică putredă sau alte şi alte motive prin care să nu uiţi niciodată unde te afli şi să nu respecţi pe cei de lângă tine.

Clap your hands!Be proud of us, Romania!

Wow mania

Grozav!Mai nou,toata lumea sa invarte in jurul unui joc pe PC.No social life,no real friends,just one character and three worlds.

Mai nou,toti isi petrec timpul in fata calculatorului,in prezenta acestiu joc.Ce e asa interesant?

Din ce in ce mai multi il joaca,chiar si persoane care erau impotriva si acum au devenit intr-un fel sau altul dependente.

Cel mai urat e ca ajungi sa-si uite prietenii adevarati,jucandu-se non-stop…

Ore,zile si nopti,pierdute…

Sper doar sa fie o faza trecatoare acest joc…are multe victime deja.Parintii, prietenii celor care se joaca…in fine.Aterizare placuta pe Pamant,in adevarata realitate,

In afara…sau acasa(?)

Mai am doi ani de gandit…ce fac cu viata mea in continuare?Spre ce facultate ma indrept,mai departe?

Sunt la liceu si e destul de obositor.Cerintele sunt,dar mai nimeni nu e in stare mai departe sa ne indrepte sau sa ne ajute cu alegerea facultatii,mai departe.A,esti la liceu economic,ASE!Pai bun,daca esti lejer,alegi ASE si intr-a 12a te hotarasti doar spre ce departament sa te indrepti.Nu exista ca in alte tari,ca acel mentor sa te studieze si in functie de ce calitati ai,sa te indrume spre o anumita facultate.

Multi suntem dezorientati.Multi,nu putem vedea viitorul mai departe de „maine”.Si totusi,acel viitor ce pare asa indepartat se indreapta spre noi cu pasi siguri.

Sunt la liceu economic,dar imi place si altceva…daca facultatea pe care o aleg e un esec total?Un loc in care nu am nicio placere sa ma duc,in care nu inteleg nimic si abia daca iau examenele?Si daca aleg o facultate din strainatate,de unde stiu daca rezist sau imi place,daca nimeni nu iti da niciun sfat?

In afara…sau acasa?

„Ma gandeam la facultatea X.E in tara Y si da burse pentru elevii cu medie peste nota Z la bac,pe care o am.Limba engleza/franceza/etc o stapanesc foarte bine.” „A,perfect,felicitari!Depune-ti dosarul.” „Pai,da,dar rezist?” „Asta nu mai stiu.” Si atunci,ce faci?Daca nimeni nu e in stare sa te ajute cu un sfat si nu iti zice nimeni despre ce te-ar astepta acolo,mergi pe „feeling”?

E placut sa faci ceva ce-ti place.Totodata sa castigi bine apoi,sa ai concediu cand iti doresti,sa ai un sef dragut si intelegator…mai e ceva?Uneori nu facem ce ne dorim intocmai sau facem ce nu ne place prea mult,fie pentru salariu ce stim ca ne-ar astepta,fie pentru beneficiile care ni le da acel viitor loc de munca…

E greu,iar eu n-as putea sa fac ceva ce nu-mi place.Chit ca as fii platita cu sute de mii de euro.Cand nu imi place ceva nici nu inteleg acel lucru si vice-versa.Nu vad de ce m-as fosrta sa fac ceva numai pentru salariu ce m-ar finanta sau alte pretexte de genu’.

Pentru cei de varsta mea,nu pot spune decat sa fie atenti la ce le place foarte mult sa faca in liceu si sa-si dezvolte acel ceva,chit ca nu e tocmai pe profilul liceului in care invata….Iar pe cei care au trecut acesta perioada ii intreb,cum ati ales,pe ce principii si cel mai important:in afara sau acasa?Si pe urma,inapoi acasa sau ramaneti in acea tara?Asa…multi oameni destepti vor pleca…iar daca nu se mai intorc…Romania ramane…in fine…sa speram la mai bine,asta daca se va schimba ceva in sistemul de invatamant,vreodata.Tot ce avem de facut e doar sa ne dezmeticim si a facem alegerile corecte.