Am terminat „Trebuie sa vorbim despre Kevin” Total neastpetat finalul….m-a impresionat…acum citesc „Pe aripile vantului”…deja prima parte din primul volum 1 am terminat…e superba cartea!O recomand pentru toti cei carora le place si un pic de „romance”..ecranizarea este geniala si pentru momentul „a„azi”

No title…just thoughts…

Nu sunt credincioasa credinciaselor, nu merg în fiecare zi la Biserică, dar o data pe săptămână sau când simt nevoia, merg.

Totuşi, în ultimul timp am avut nevie de El şi am avut un moment eu-cu-mine…

În ziua de azi, în continua mişcare a lumii, cine mai are timp şi de sufletul său?Începi din ce în ce mai mult să ai timpul ocupat de probleme şi nu ştiu câţi îşi mai aduc aminte că „Cineva acolo Sus îi iubeste.”

Începând cu prima poruncă, mulţi tineri au deja altfel de Dumnezei: personaje din jocuri, calculatorul…

Duminica…cine mai merge duminica la Biserică?(sau mă rog, orice altă zi, dar asta în mod special)Ştiţi voi, locul acela sfânt etc…

„A,mama e proastă…Tata, pha, nu-l pot suferi.”…majoritatea poate spunem astfel de afirmaţii, la nervi, dar toţi uităm că pentru noi se „sacrifică”…Fără să vrem neapărat, ca impuls de moment, îi necăjim prin aceste cuvinte mai rău decât orice, călcându-le în picioare toată munca şi sacrificiile, vizibile sau nu.

Ucizi prin cuvinte…dar când acest lucru e pus în practică?Un băiat şi-a omorât mama, pentru că i-a tăiat firul de Internet şi nu a mai putut juca CS…

Zici: „A, desfrânatul; nu fac eu aşa ceva” şi cu prima ocazie, faci asta.

Bârfă!Multă bârfă!Chit că ştii adevărata variantă, tinzi să o deformezi, să-i adaugi amănunte „piperate”, false, pentru a părea că ştii chiar tot despre ce se vorbeşte…practic şi ceva infim devine o catastrofă.

„Am văzut cel mai tare telefon la prietena mea! Îl vreau! Ea de ce sa-l aibă şi eu nu?” Şi tot săracii părinţi sunt cei care ne îndeplinesc mofturile…pe urmă, tot ei sunt cei neapreciaţi…

Nu e un articol de mustrări, ci unul de constatări… pentru că şi eu fac greşeli…şi vreau să încep să nu mai fac asta des.

Îţi trebuie doar un strop de iubire, unul de credinţă, unul de respect, unul de speranţă, toate formând lacul vieţii…aşa vei trece mai uşor prin viaţă…

Believe…be creative.

Clap you hands!

Am avut parte de incă un motiv să nu fiu mândră că trăiesc în ţara asta… Nu că aş fi avut vreunul, pana acum; dar…

Ca să nu ţină prea mult introducerea, încep prin a povesti.

Joi, ca în oricare altă zi normala, eram in autobuz, îndreptandu-mă spre casă.La Romană, două tipe au urcat în acelaşi autobuz cu mine (20-21 ani)Era liber autobuzul.M-am aşezat pe un scaun, mi-am pus muzică si am început să citesc.Nu după mult timp, am descoperit că muzica din căşti era insuficientă pentru a acoperi decibelii râsetelor lor stridente. Vorbeau tare, despre câţi bani au cheltuit ele de revelion, unde l-au petrecut şi ce cadouri scumpe au primit. Cinci persoane eram in afară de ele două, dintre care si oameni mai în vârstă, cu toţii vizibil deranjaţi, dar niciunul n-a luat atitudine să le atragă atenţia măcar… La Răzoare ( Thank’s God!), a coborât una din ele.

În scurt timp, ca să nu rămân cu senzaţia că a trecut totul, a urcat în autobuz o doamnă în vârsta, cu doi nepoţi,de varste apropiate.Acum, ţine-te bine! Deşi unul era la grădiniţă şi unul în clasa întâi ( aflat din discuţiile ulterioare ale respectivei bunici), amândoi erau parcă băgaţi în priză la 220.Săraca femeie. De ruşine, a coborât la urmatoarea staţie, aşteptând următorul autobuz… câtă gălăgie au făcut in decurs de o staţie copilaşii ăia doi…Doamne…tare lungă a fost staţia aia…taman la Academiei şi mai era şi foarte aglomerat.

Totul s-a concentrat într-o singură călătorie, într-o zi în care mă durea îngrozitor capul şi nu vroiam decât să ajung acasă…

Acum, intervine iar ideea de „respect”… Îl mai are cineva, faţă de cinva? Ma refer la oameni tineri, la copii… Ceea ce e şi mai grav… Nu e prima oară când merg într-un autobuz în care minim două persoane să vorbească tare, în care sa fie un miros de levănţică putredă sau alte şi alte motive prin care să nu uiţi niciodată unde te afli şi să nu respecţi pe cei de lângă tine.

Clap your hands!Be proud of us, Romania!