Bai (nu e frumos sa incep asa, stiu) am avut timp berechet sa ma gandesc la cate-n luna si-n stele (urasc expresia asta) si am ajuns la niste intrebari tare ciudate(?) Peste cateva luni implinesc 18 ani (sh*t, cand, cum?) si nu-mi dau seama cum s-a intamplat asta. In continuare ma simt copilul care poate face orice, cand il taie capu’ (si expresia asta nu-mi place), inocent (intr-o oarecare masura…) care s-a maturizat insa mult prea repede (paradox)…
Acum sunt pregatita sa ma astept la responsabilitati si asumarea unor riscuri mult mai bine (zic eu-oare?) ….stai, aberez, in final, e cineva destul de pregatit pentru orice?
Mi-e frica de moarte… nu stiu, sunt foarte stresata de acest subiect, sunt curioasa de ce e aia (fara sa mi se intample- de la altii) moartea si cu cat vrea sa ma gandesc mai putin la asta, cu atat mai tare ma obsedeaza… mi-e frica, uneori, de ce alegeri fac… si cand mi-e teama se intampla sa nici nu mearga bine respectivul lucru sau , din contra, sa mearga neasteptat de bine. Mi-e teama sa imbatranesc 🙂 …deci cum as putea sa ma consider apta de 18 ani?:) ar trebui sa te testeze cineva inainte sa vada daca esti apt:) glumesc, dar imi place prea mult varsta de 17 ani… e cea mai frumoasa… dupa ea, incepe viata aia gri pe care o vedem la majoritatea…
melancolie.
Anul acesta n-am simtit Pastele asa cum l-am simtit in ceilalti ani… A fost cam mecanic, daca pot spune si pot fi inteleasa. Singura biserica la care se lua lumina era la 1 km jumate de casa si era si frig, iar ai nostrii vroiau sa se duca de dimineata sa ia lumina…
Finding beauty in negative spaces 